Serviciile de psihologie aplicată în domeniul securităţii naţionale se adresează persoanelor fizice şi juridice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice, siguranţei naţionale şi/sau similare din România, precum şi pentru persoanele fizice şi juridice care solicită sau posedă dreptul de procurare, deţinere sau, după caz, port şi folosire a armelor letale.
Astfel venim în ajutorul celor care doresc să practice meseriile de agent de pază, paznic, poliţist comunitar, pădurar (la angajare şi examen periodic) să obţină sau să-şi menţină permisul de port armă:
Aceste evaluări psihologice sunt reglementate de următoarele prevederi legislative:
şi au ca scop determinarea compatibilităţilor dintre capacităţile intelectuale, abilităţile psihice generale, structura de personalitate şi cerinţele specifice posesorului şi utilizatorului de armament şi muniţie.
Valabilitatea rezultatului examinării se referă la scopul şi momentul evaluării şi la faptul că rezultatul este valabil timp de 12 luni calendaristice.
Reexaminarea se poate efectua o singură dată, la un interval de timp de minim 15 zile şi maxim 30 zile de la data primei evaluări.